Internal Auditing & Risk Management

ISSN 2065-8168 (print) | ISSN 2068-2077 (online)

CONTROLUL INTERN – RESPONSABILITATE A MANAGEMENTULUI

Published: 2011-01-01

Volume: No 23 - September 2011

Pages: 5|18

Authors

Abstract

Controlul intern este procesul conceput, implementat şi menţinut de către conducerea organizaţiei cu scopul de a furniza o asigurare rezonabilă privind îndeplinirea obiectivelor referitoare la credibilitatea raportării financiare, eficienţa şi eficacitatea operaţiunilor, conformitatea cu legile şi reglementările aplicabile. Acesta cuprinde ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele stabilite şi cu reglementările legale, în vederea bunei utilizări a resurselor. Controlul intern are ca obiective generale: realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuţiilor organizaţiei, stabilite în concordanţă cu misiunea acesteia, în condiţii de regularitate, eficacitate, economicitate şi eficienţă; protejarea fondurilor publice; respectarea legilor, a reglementărilor şi deciziilor conducerii; dezvoltarea şi întreţinerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare şi difuzare a datelor şi informaţiilor, precum şi a unor sisteme şi proceduri de informare şi raportare periodică. Sistemul de control intern este format din politici şi proceduri create pentru a oferi responsabililor însărcinaţi cu guvernanţa corporativă şi conduceri executive o asigurare rezonabilă că entitatea îşi atinge obiectivele fixate prin strategiile adoptate.

Keywords: asigurare rezonabilă, control intern, eficienţă, eficacitate, evaluarea riscului, managementul riscurilor, responsabilitatea managerială, instrumente de control, obiective, sistem de control intern.

Download PDF

Cite this article

APA: Prof.univ.dr. Emilia VASILE, Asistent drd. Ion CROITORU (2011). CONTROLUL INTERN – RESPONSABILITATE A MANAGEMENTULUI. Internal Auditing & Risk Management, Vol. 23, No. 23, pp. 5-18.

BibTeX:

@article{profunivdremiliavasile2011475,
  title = {CONTROLUL INTERN – RESPONSABILITATE A MANAGEMENTULUI},
  author = {Prof.univ.dr. Emilia VASILE and Asistent drd. Ion CROITORU},
  journal = {Internal Auditing & Risk Management},
  year = {2011},
  volume = {23},
  pages = {5----18},
  doi = {}
}

Download RIS

Back to archive